(Download) "Evoluţia- o mistificare" by Adnan Oktar * Book PDF Kindle ePub Free
eBook details
- Title: Evoluţia- o mistificare
- Author : Adnan Oktar
- Release Date : January 02, 1991
- Genre: Nature,Books,Science & Nature,
- Pages : * pages
- Size : 661 KB
Description
Pentru unii, teoria evoluţiei sau darwinismul are doar conotaţii ştiinţifice, fără a părea să aibă vreo implicaţie directă asupra vieţilor noastre de zi cu zi. Aceasta, bineînţeles, este o părere greşită larg răspândită. Departe de a fi doar un subiect din cadrul ştiinţelor biologiei, teoria evoluţiei constituie temelia unei filozofii mincinoase, care a pus stăpânire pe un număr mare de oameni: materialismul.
Filozofia materialistă, care acceptă doar existenţa materială şi crede că omul este „o masă de materie“, susţine că acesta nu este nimic mai mult decât un animal, „conflictul“ fiind legea fundamentală a existenţei sale. Deşi a fost propagată sub forma unei filozofii bazate pe ştiinţă, materialismul este, de fapt, o dogmă străveche ce nu are nicio bază ştiinţifică. Această dogmă a luat naştere în Grecia antică, şi a fost redescoperită de către filozofii ateişti ai secolului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, ea a fost implantată în câteva discipline ale ştiinţei prin intermediul unor gânditori precum Karl Marx, Charles Darwin şi Sigmund Freud. Cu alte cuvinte, ştiinţa a fost pervertită pentru a face loc materialismului.
Ultimele două secole au fost arena însângerată a materialismului: ideologiile bazate pe materialism (cât şi ideologiile aparent concurente ce se opuneau materialismului, dar care împărtăşeau aceeaşi doctrină) au adus în permanenţă în lume violenţă, război şi haos. Comunismul, responsabil pentru moartea a 120 de milioane de oameni, este produsul direct al filozofiei materialiste. Fascismul, în ciuda falsei pretenţii de a fi o alternativă la viziunea materialistă asupra lumii, a acceptat conceptul fundamental materialist al progresului prin conflict şi a dat naştere la regimurile opresive, la masacre, războaie mondiale şi la genocid.
Dincolo de aceste două ideologii sângeroase, etica individuală şi socială a fost şi ea coruptă.
Mesajul mincinos al materialismului, ce reduce omul la un animal a cărui existenţă este accidentală şi lipsită de orice responsabilitate faţă de vreo altă fiinţă umană, demolează stâlpii moralităţii precum: iubirea, compasiunea, sacrificiul de sine, modestia, onestitatea şi dreptatea. Induşi în eroare de motto-ul materialist „viaţa este o luptă“, oamenii au ajuns să-şi privească propria viaţă ca fiind nimic mai mult decât un conflict de interese care conduce la o viaţă trăită conform legilor junglei.
Urme ale acestei filozofii răspunzătoare pentru multe dintre dezastrele înfăptuite de oameni în ultimele două secole, pot fi regăsite în fiecare ideologie care priveşte diferenţele dintre oameni ca fiind „un motiv de conflict“. Aceasta îi include şi pe teroriştii din zilele noastre, care susţin că sprijină religia, şi cu toate acestea comit unul dintre cele mai mari păcate, prin uciderea unor oameni nevinovaţi.
Teoria evoluţionistă, adică darwinismul, se potriveşte perfect aici, completând acest puzzle. Ea introduce mitul conform căruia materialismul este o teorie ştiinţifică. Tocmai de aceea, Karl Marx, fondatorul comunismului şi al materialismului dialectic a scris că, în viziunea sa asupra lumii, darwinismul stă „la baza istoriei naturale“.
Această temelie este însă putredă. Descoperirile ştiinţifice moderne arată din nou şi din nou că credinţa obişnuită ce asociază darwinismul cu ştiinţa este falsă. Dovezile ştiinţifice resping cu argumente inteligente darwinismul şi revelează faptul că originea existenţei noastre nu este evoluţia, ci creaţia. Dumnezeu este cel care a creat universul, toate vieţuitoarele şi omul.
Această carte a fost scrisă pentru a face cunoscut oamenilor acest lucru. Încă de la prima ei apariţie – mai întâi în Turcia iar apoi, în multe alte ţări – milioane de oameni au citit şi au apreciat această carte. Pe lângă limba turcă, ea a mai fost publicată în limbile: engleză, germană, italiană, spaniolă, rusă, chineză, bosniacă, arabă, albaneză, urdu, malay şi indoneziană. (Textul cărţii în toate aceste limbi se găseşte gratuit la adresa www.evolutiondeceit.com.)
Impactul cărţii „Evoluţia – o mistificare“ a fost recunoscut şi de către susţinătorii părerii contrare.